28 februarie 2023. O zi in care iarna a venit peste frumosul Bucuresti, o zi friguroasa, cu ninsoare, gheata si mult vant. O seara de vineri seara in care ai fi vrut un singur lucru: sa stai in casa in paturica cu un ceai, o carte sau un film bun.
Eram în fața unei săli pline, cu lumina reflectoarelor pe noi, iar inimile noastre băteau în sincron, dar parcă pe ritmuri diferite: el mai tare, eu mai incet. Era prima noastră experiență ca „echipă-cuplu” în fața unui public, iar tema – surprinzătoare – era despre citatul lui Voltaire “Mai binele este dusmanul binelui”. Cumva, tema părea să fie un milestone al relației noastre, care recent a implinit 1 anisor.
Pregătirea a fost o poveste în sine.
Eu sunt genul care planifică fiecare detaliu, îmi scriu notițele, îmi repet de nenumărate ori în oglindă. Nicolae, în schimb, preferă spontaneitatea – „Repet, repet, insa hai să vedem ce simțim si pe moment,” spunea, în timp ce eu mă uitam la el cu o combinație de panică și admirație.
Am negociat. Ne-am împărțit rolurile. Eu eram vocea structurii si a metaforelor, el era cel care aducea culoarea și autenticitatea primului discurs din viata lui.
Ziua cea mare.
Ne-am așezat pe scenă, iar microfonul părea mai greu decât îmi imaginam. De ce? Pentru prima lui experienta pe scena. Am incercat cat am putut sa imi ascund greutatea emotiilor in fata lui pentru a-l incuraja. Dar eu in interiorul meu, fierbeau emotiile. Imi doream sa reusim. Stiam ca am luptat sa il conving sa vina pe scena cu mine, pentru ca o astfel de experienta ramane in suflet si in minte mult timp, uneori toata viata. Te creste!
Am început eu. M-am bucurat de momentul de start. Primele fraze erau pregătite si foarte profunde. Când i-am pasat lui „ștafeta,” ceva magic s-a întâmplat.
A început să vorbească cu calm, cu naturalețea care îl caracterizează. Publicul râdea, iar eu îl priveam fascinată, uitând că trebuia să îmi pregătesc următoarea replică. Când am intervenit din nou, am făcut ceva ce nu plănuisem: am adăugat cateva idei care nu erau in plan si o glumă spontană, inspirată de el. Sala a râs cu noi, iar noi am simțit ca ne completam, asa cum era si in relatie, doar ca aceasta data era în fața tuturor.
Momentul culminant.
Tema noastră, “Mai binele este dusmanul binelui” nu mai era doar un discurs – era ceva ce trăiam chiar acolo, pe scenă. Nu mai era nici intrebare, nici uimire. Era mai mult decât o simplă colaborare – era o demonstrație vie a dinamicii noastre. La un moment dat, Nicolae si-a aruncat privirea pe draftul unde ne-am pregatit cu migala discursul. Atunci publicul l-a aplaudat si eu m-am distantat de locul meu, m-am apropiat de el si l-am imbratisat. A fost momentul nostru unic atat din discursul nostru, cat si din cele 3 editii de pana acum.
Când s-a terminat și aplauzele au umplut sala, m-am întors spre el și am spus doar atât: „Am reușit!”
Și el a răspuns, zâmbind larg: „Am fost un tandem neasteptat si eu m-am simtit mai bine decat mi-am inchipuit pe scena. Nu a fost atat de greu pe cat mi-am imaginat.”
Morala: Uneori ne este frica de ceva ce inca nu s-a intamplat, doar pentru ca nu cunoastem continuarea. Cand trecem prin frica, ajungem in final sa gandim maret. Experienta de la evenimentul Tandem a fost mai mult decât o premieră in 2 în public – a fost un moment care ne-a arătat noua din postura de cuplu că putem face față provocărilor împreună, indiferent de emoții sau incertitudini.
Și da, acum avem o glumă internă pe care o folosim cu multe ocazii, cel mai mult in ocazii similare cu starea generata de eveniment, in traducere libera – in temerile obisnuite “ca nu se poate” si incertitudine: „Cine conduce azi bicicleta?” 🚴♀️🚴♂️
